Polițiștii Serviciului Rutier Sibiu au intervenit la un accident rutier grav, produs pe DN14, în localitatea Ruși.

”Din primele cercetări efectuate, polițiștii rutierii au stabilit faptul că șoferul unui autoturism, un bărbat în vârsta de 68 de ani, din Cisnădie, în timp ce se deplasa spre Sibiu, în localitatea Ruși, din motive care urmează a fi stabilite, a pătruns pe contrasens și a ieșit in afara părții carosabile unde a accidentat grav o localnică în vârstă de 59 de ani.” transmite Luciana Lazăr, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.

În urma accidentului, femeia a fost grav rănită. Trafic rutier se desfășoară pe un singur sens, dirijat de către polițiștii rutieri.Polițiștii Serviciului Rutier continuă cercetările.

Pompierii sibieni intervin de urgentă la un accident rutier pe DN 14, unde o femeie a fost acroșată de un autoturism. La fața locului au intervenit o autospecială de descarcerare, una de stingere si un echipaj SAJ cu medic.

”Femeia a rămas încarcerată, astfel echipajul de descarcerare a descarcerat-o. Femeia a fost preluată de echipajul SAJ în stop cardio-respirator.” transmite Andreea Ștefan, purtător de cuvânt al ISU.

Publică un comentariu

Comentariu