Ora de Mediaș
Știri în direct

FIFA 19 – Creat în România, jucat în întreaga lumea. EA România si EA Vancouver au lansat oficial jocul

0

Vineri, 28 septembrie 2018, a fost anunțat, la nivel global, lansarea celui mai popular simulator de fotbal, FIFA 19.

Jocul a fost dezvoltat cu ajutorul celor mai mari companii de tehnologie și producătoare de jocuri video. Una dintre ele se află chiar în România. EA România și EA Vancouver au inclus și noul echipament și noua emblemă a echipei naționale de fotbal a României, dar și trei noi fotbaliști români recreați în joc – Florin Andone, Răzvan Marin și Nicolae Stanciu.

O altă noutate pentru iubitorii celui mai jucat simulator de fotbal din lume este includerea UEFA Champions League, Europa League și SuperCupa Europei, sunt recreate autentic în joc.

În plus, EA a anunţat că această ediţie va include şi finalul spectaculos al poveştii lui Alex Hunter în The Journey: Champions, a treia şi ultima etapă din povestea personajului.

Cel mai nou titlu din celebra serie de jocuri video este dezvoltat de EA România în colaborare cu EA Vancouver şi este disponibil acum în toată lumea, pentru utilizatorii PS4, XBOX One, Nintendo Switch, PC, XBOX 360 şi PS3.

“Cu FIFA 19, continuăm parteneriatul cu Federaţia Română de Fotbal, prin intermediul căruia am adus numeroase noutăţi pentru fanii din ţară: trei noi jucători români, precum şi introducerea noului echipament şi a noului blazon ale naţionalei de fotbal a României – toate acestea sunt acum «în the game» „, a declarat Vlad Beu, Supervising Development Director, Electronic Arts România.

EA România este prezentă în ţara noastră din 2006, timp în care a dezvoltat mai multe jocuri recunoscute global, precum FIFA, Need for Speed, UFC şi, începând cu acest an, NHL.

”Echipa multidisciplinară de români care lucrează la dezvoltarea unora dintre cele mai populare serii de jocuri video din lume este compusă din peste 1,500 de oameni, cu expertiză în diverse domenii: producători, ingineri de software, designeri, manageri de proiect, animatori, graficieni, experţi UX, specialişti de testare şi multe altele”, se arată în comunicat.

FIFA 19 aduce multiple funcţionalităţi noi, iar special pentru fanii români, jocul include noul echipament şi noul blazon ale echipei naţionale de fotbal a României, precum şi trei noi fotbalişti români recreaţi în joc – Florin Andone, Răzvan Marin şi Nicolae Stanciu.

” Jucătorii se vor putea bucura în FIFA 19 atât de modurile de joc consacrate, cât şi de unele noi, foarte anticipate de împătimiţi. Totul începe cu introducerea celor 3 competiţii UEFA – Liga Campionilor, Europa League şi Supercupa Europei – în cadrul cărora jucătorii vor putea să se lupte pentru trofeele mult râvnite, din fazele grupelor până în finale. În plus, FIFA 19 include şi finalul apoteotic al poveştii lui Alex Hunter şi evoluţia sa în lumea fotbalului de vârf în The Journey: Champions, dar şi noutăţi în modurile FIFA 19 Ultimate Team şi Kick Off”, se arată în comunicat.

EA a anunţat că în gameplay au fost introduse o serie de inovaţii precum noul sistem Active Touch, care permite un control superior al mingii şi al jucătorilor, mai multă fluiditate şi o evoluţie în ceea ce priveşte trăsăturile de personalitate ale jucătorilor.

” Printre noile funcţionalităţi ale FIFA 19 se numără şi noile Dynamic Tactics – un sistem complet reimaginat care facilitează personalizarea tacticilor de joc şi ale lotului de jucători, noile 50/50 Battles – pentru un plus de robusteţe fizică şi un control cât mai rafinat în cazul disputelor pentru balon, funcţia Timed Finishing – care influenţează lovirea balonului în funcţie de aptitudinile utilizatorului, şi tehnologia Real Player Motion – care continuă să accentueze trăsăturile de personalitate ale jucătorilor cu animaţii realiste şi autentice. Tehnologia Frostbite, utilizată în joc şi care reprezintă o parte importantă din activitatea echipei EA România, asigură o calitate ridicată şi o fidelitate vizuală care rescrie standardul în rândul jocurilor video sportive”, se arată în comunicat.

De asemenea, coloana sonoră a FIFA 19 are 43 de piese muzicale provenind din 16 ţări diferite. La caracterul unic al experienţei muzicale internaţionale au contribuit artişti ca Childish Gambino, Gorillaz, Logic, Jacob Banks şi LSD (Labring, Sia & Diplo).

” Mai mult de atât, capitolul final al The Journey a primit un moment muzical unic, prin intermediul câtorva zeci de muzicieni de orchestră celebri, sub baghetele lui Hâns Zimmer, cel care a creat coloanele sonore unor filme că Gladiatorul, Trilogia The Dark Knight sau The Lion King, şi Lorne Balfe, care a semnat coloanele sonore pentru Pacific Rim Uprising sau Misiune Imposibilă – Fallout, printre altele”, se arată în comunicat.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Nu mai esti conectat la internet