Tânărul german care a omorât o femeie în Mediaș a fost trimis în judecată pentru pornografie infantilă. Acesta, alături de alt inculpat, ar fi distribuit pe internet 1.000 de fișiere cu conținut pornografic. Pe majoritatea le-au vândut pe diverse platforme online, fiind plătiți chiar și cu criptomonede.
În luna aprilie a acestui an, o crimă teribilă șoca întreaga comunitate din județul Sibiu. Un tânăr în vârstă de 17 ani, adus din Germania la Dumbrăveni pentru „reeducare” a omorât o femeie în vârstă de 74 de ani, într-un cartier din Mediaș. Acesta le-a spus pe atunci anchetatorilor că a ucis-o din motive rasiale, crezând că medieșeanca este de etnie romă. Mai târziu, la o lună distanță, Ora de Mediaș a intrat în posesia unor imagini înfricoșătoare. Individul a filmat crima din dorința de „a adera” la o posibilă grupare extremistă. Procurorii au confirmat că acea filmare se află la dosar și că inculpatul este cel care le-a spus de existența ei. După ce au fost adunate toate probele, s-a stabilit că adolescentul a mai avut, în trecut, o tentativă de omor. Mai mult, recent a fost trimis în judecată de DIICOT într-un dosar ce vizează săvârșirea infracțiunii de pornografie infantilă.
Criminalul vindea filme porno cu minori și era plătit cu criptomonede
Detaliile ce ies la suprafață în cazul tânărului german, trimis la reeducare în România, și care a comis o crimă la Mediaș, sunt zguduitoare. Ora de Mediaș a aflat, recent, că acesta ar mai fi comis o tentativă de omor cu puțin timp înainte de crima din aprilie. Mai mult, el a fost implicat și într-un dosar de pornografie infantilă. El a vândut pe internet, din ianuarie și până în aprilie 2022, mai multe materiale pornografice cu minori. „Prin intermediul sistemelor informatice a procurat, deținut și stocat peste 300 de materiale pornografice cu minori, respectiv fișiere tip video și imagine, inclusiv reprezentări grafice (animații)”, au precizat procurorii DIICOT Sibiu.
CITEȘTE ȘI: CINE ESTE CRIMINALUL – CUM A AJUNS ÎN ROMÂNIA
Trimis în judecată în același dosar se mai află încă un inculpat. Activitatea infracțională a acestuia a început încă din septembrie 2021. Până în iulie 2022, el a publicat și vândut 1.000 de materiale pornografice. „Prin intermediul sistemelor informatice, a procurat, deținut și stocat peste 600 de materiale pornografice cu minori dintre care a distribuit, prin acte repetate, către diferite persoane sau grupuri, aproximativ 1.000 de materiale pornografice cu minori”, au menționat procurorii DIICOT într-un comunicat dat sâmbătă publicității.
Materialele distribuite de cei doi indivizi erau fie foto, fie video și erau vândute pe bani grei pe Internet. Criminalul de la Mediaș și „asociatul” lui au fost plătiți chiar și cu criptomonede. Mai mult, anchetatorii au constatat că „ambii inculpații făceau parte dintr-un grup în interiorul căruia erau realizate și distribuite materiale cu acte de violență deosebită îndreptată împotriva oamenilor și animalelor”.
CITEȘTE ȘI: Adolescentul german care a ucis o femeie în Mediaș a mai avut o tentativă de omor – E cercetat și pentru pornografie infantilă
Vă reamintim că tânărul neamț a omorât o medieșeancă în aprilie într-un cartier din municipiul Mediaș. Biata femeie a ieșit din casă să ducă gunoiul, iar când se îndrepta spre bloc a fost abordată de individ. Acesta a salutat-o, spunându-i „bună”, după care a doborât-o la pământ. Criminalul i-a tăiat gâtul și a lăsat-o să zacă într-o baltă de sânge. În plus, întreaga scenă a fost filmată. Adolescentul german se afla într-un apel video cu un membru al unei grupări extremiste, la care acesta spera să adere. La câteva săptămână după ce femeia a fost ucisă, imaginile au ajuns pe Internet. Ele au fost publicate pe un site unde sunt distribuite astfel de materiale. (VEZI AICI IMAGINILE)