Formația medieșeană Dinamic și-a lansat joi, 12 ianuarie 2023, o melodie nouă.

Este vorba de piesa intitulată “Ce-a mai rămas”, care face parte din compozițiile realizate în timpul carantinei. Băieții au testat melodia la public la concertele avute anul trecut, după care în luna noiembrie au intrat în studio pentru înregistrări, scrie Mircea Hodârnău pe blogul său personal.

Muzica și versurile au fost compuse de Dan Mihai, iar partea de producție și înregistrări s-a ocupat Cătălin Chereji.

Actuala formaţie DINAMIC continuă cu mândrie activitatea formaţiei înfiinţată în urmă cu 50 de ani la Mediaş, care a avut o carieră neîntreruptă până în anul 1991. Formaţia medieşeană Dinamic a fost înainte de 1989, de mai multe ori invitată să-şi înregistreze piesele la Radio – Televiziunea Română.

În ultimii patru ani Dinamic au cântat în deschiderea celor de la Riff, Proconsul, Taxi, Compact, Ştefan Bănică, Irina Rimes, şi Smiley. Trupa a fost de două ori cap de afiş al evenimentului Rock pentru Monumente (Rock 4 Monuments) organizat de Asociația Patrimoniul bisericilor fortificate (Verein Kulturerbe Kirchenburgen) din Germania.

Actuala formaţie DINAMIC continuă cu mândrie activitatea formaţiei înfiinţată în urmă cu aproape 50 de ani la Mediaş, care a avut o carieră neîntreruptă până în anul 1991. Formaţia medieşeană Dinamic a fost înainte de 1989, de mai multe ori invitată să-şi înregistreze piesele la Radio – Televiziunea Română.

În ultimii patru ani Dinamic a cântat în deschiderea celor de la Riff, Proconsul, Taxi, Compact, Ştefan Bănică, Irina Rimes, şi Smiley. Trupa a fost de două ori cap de afiş al evenimentului Rock pentru Monumente (Rock 4 Monuments) organizat de Asociația Patrimoniul bisericilor fortificate (Verein Kulturerbe Kirchenburgen) din Germania.

 

Publică un comentariu

Comentariu