Joi pe Drumul Național 7 pe sensul Sibiu – Vâlcea traficul a fost blocat din cauza unui accident grav de circulație.

A fost declanșat planul roșu de interveniție, fiind rănite treisprezece persoane. Patru persoane sunt în stare gravă, fiind însă conștienți și stabili.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea, planul roşu de intervenţie a fost activat în cazul accidentului de la Câineni, în care au fost rănite 13 persoane.

Patru persoane sunt în stare mai gravă, dar sunt conştiente şi stabile hemo-dinamic, iar şapte dintre victime au fost deja transportate spre spital, spun reprezentanţii ISU Vâlcea.

Conform primelor informaţii, printre victime se află şi patru cetăţeni bulgari.

La locul accidentului au intervenit ambulanţe din judeţul Vâlcea, acolo unde s-a produs accidentul, dar şi din judeţul Sibiu.

De asemenea, reprezentaţii ISU Vâlcea spun că la locul accidentului sunt scurgeri de combustibil, iar o autospecială de stingere asigură măsuri de apărare împotriva incendiilor până la înlăturarea combustibilului.

Potrivit Poliţiei Judeţene Vâlcea, din primele date reiese că o autotilitară de Bucureşti, care circula pe sensul Vâlcea-Sibiu, ar fi pătruns pe contrasens şi ar fi lovit un microbuz de Bulgaria, o autoutilitară şi un autoturism.

Pe DN 7, la locul accidentului, traficul rutier este blocat pe sensul de mers Sibiu- Vâlcea.

Anterior, autorităţile anunţau că sunt patru persoane rănite în accident.

Publică un comentariu

Comentariu