Traficul este blocat total vineri dimineața pe DN14, în zona Șura Mare, după producerea unui accident de circulație. Evenimentul a avut loc în jurul orei 9.

UPDATE Din primele cercetări efectuate la fața locului de către polițiștii rutieri s-a stabilit că șoferul unui autoturism (o femeie în vârstă de 31 de ani, domiciliată în Șura Mare) care rula pe direcția Șura Mare – Sibiu ar fi pătruns pe sensul opus de mers unde ar fi intrat în coliziune cu o autoutilitară condusă de un sibian în vârstă de 36 de ani. În urma coliziunii, autoutilitara pătrunde pe sensul opus de mers unde este lovită de un autoturism condus spre municipiul Sibiu de o șoferiță în vârstă de 27 de ani, sibiancă.

Știre inițială În accident au fost implicate 3 autovehicule (2 autoturisme si o autoutilitara). Politistii rutieri sunt la fata locului și efectuează cercetări.

Două persoane au fost rănite, ambele femei. Una dintre ele a fost descarcerată de un echipaj al pompierilor. Ambele femei au primit îngrijiri medicale din partea echipajelor SMURD și SAJ. Femeia descarcerată a fost transportată la UPU Sibiu, conștientă, cu diverse traumatisme- de torace, facial si bazin. Cealaltă femeie, cu traumatism de membru superior refuza transportul la spital.

Publică un comentariu

Comentariu