Joi dimineață pe Drumul Național 7, în aproapiere de localitatea Boița a avut loc un accident de circulație în care a fost implicat un autoturism și un autocamion. Din primele informații, o persoană este incarcerată.

Traficul rutier este complet blocat în aceste moment pe DN7, km 249-250, in zona localității Boița, ca urmare a producerii unui accident rutier in care este implicat un autotren (TIR) și un autoturism.

”Traficul rutier s-a reluat pe sensul de mers Vâlcea – Sibiu, se circula alternativ. Politiștii rutieri sunt la fata locului însă recomandam atenție in trafic, in zona accidentului rutier.Din primele cercetări efectuate la fata locului de către polițiștii rutieri s-a stabilit ca șoferul ansamblului TIR (un bărbat de 30 de ani din Arad), circula pe sensul Sibiu – Vâlcea iar intr-o curba ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-ar fi răsturnat peste o mașina care circula din sensul opus. Acest vehicul era condus spre Sibiu de un bărbat de 54 de ani, din județul Dolj.” a declarat Elena Walter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.

În urma evenimetului rutier a rezultat vătămarea corporală a șoferului de 30 de ani.

Cercetările continua in vederea stabilirii circumstanțelor in care s-a produs accidentul.

”ISU Sibiu a intervenit de urgență pe DN7, la ieșirea din Boița la un accident rutier. La fața locului s-au deplasat două echipaje SMURD dintre care unul cu medic, un echipaj de descarcerare și o autospecială de stingere. Din primele informații sunt implicate două persoane dintre care una este încarcerată.” a transmis Alina Voina, purtător de cuvânt al ISU Sibiu.

Publică un comentariu

Comentariu