Primăria oraşului Copşa Mică împreună cu SC Eco-Sal SA Mediaş, în parteneriat cu Liceul Tehnologic „Nicolae Teclu” Copşa Mică, au demarat miercuri 11 aprilie 2018, a VIII-a ediţie a campaniei de sensibilizare-colectare selectivă a deşeurilor “Eu Selectez!”.

Anul acesta proiectul face parte dintr-o campanie mai mare derulată pe durata întregului an, numită „Oraşul Verde”; în cadrul proiectului s-au înscris un număr de 40 voluntari, elevi ai claselor a VIII-a şi a XI-a ai Liceului Tehnologic „Nicolae Teclu” Copşa Mică.

Proiectul se desfăşoară în mai multe etape: cursuri despre colectarea selectivă, vizite în teren la locurile de colectare selectivă, vizită la staţia de selecţie şi transfer Eco-Sal Mediaş, vizitarea depozitului ecologic de la Sighişoara, pichetarea zonelor de selecţie din oraş, distribuirea de materiale informative. La final, absolvenţi vor susţine un seminar despre colectarea deşeurilor, în faţa părinţilor şi a altor invitaţi din oraş.

Elevii prezenţi azi la sediul Clubului Seniorilor Copşa Mică, la prima întâlnire, au fost întâmpinaţi de dl. Primar Mihalache Tudor Daniel şi de către dl. Mircea Mărgineanu, reprezentant SC Eco-Sal SA, care le-a şi prezentat un scurt istoric al colectării deşeurilor în zona Copşa Mică, până la aplicarea în anul 2006 a Proiectului de Colectare selectivă zonală. 

La finalul ambiţiosului proiect participanţii vor primi Certificate de Expert în Managementul Deşeurilor şi vor face o vizită la Parlamentul României, ca o mică răsplată pentru cunoştinţele acumulate şi activitatea desfăşurată în cadrul programului „Eu Selectez!”.

Publică un comentariu

Comentariu