Ziua Națională a României a fost sărbătorită și de către medieșenii care au fost prezenți într-un număr destul de mare în Piața Corneliu Coposu.

Programul artistic din acest an a început la ora 12, cu un recital susținut de către medieșeanul Costel Popa. La acestă manifestarea au mai participat și Ansamblurile Folclorice „Purtata”, ”Cununa Blăjelului„ și Doina Dîrlosului. La finalul programului artistic, cunoscuta interpertă Veta Biriș i-a încălzit pe medieșenii prezenții în fața primăriei cu cântecele ei.

La ora 14:30 a început ceremonialul militar în fața invitaților și oficialităților. Primarul Mediașului, Gheroghe Roman dar și reprezentați ai autorităților județne au transmis mesaje locuitorilor orașului de Ziua Națională.

Alături de medieșenii au fost prezenți și reprezentați ai autorităților județene, precum și primari din zona de nord a județului Sibiu, dar și președinta Comsiliului Județean Sibiun, Daniela Cîmpean.

Pentru prima dată la manifestările prilejuite de Ziua Națională a României, la Mediaș s-au aflat și și membrii Fanfarei Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu“ din Sibiu, care i-au încântat pe medieșenii care au sărbătorit Ziua Națională în Piața Corneliu Coposu.

Publică un comentariu

Comentariu