Mii de persoane s-au adunat în Piaţa Victoriei, la protestul împotriva modificărilor la legile justiţiei şi au plecat în marş spre Parlament, scandând ”Justiţie, nu corupţie”, ”Nu vrem să fim o naţie de hoţi”, ”Jos Guvernul”.

Numărul protestatarilor din Bucureşti a ajuns la peste 15.000. Ei merg în marş spre Parlament, iar traficul rutier este blocat pe un sens pe Bulevardul Magheru şi pe Bulevardul Nicolae Bălcescu, informează news.ro

Protestatarii din Bucureşti au ajuns în faţa Parlamentului şi strigă ”DNA să vină să vă ia”. Numărul lor a crescut la peste 15.000, coloana întinzându-se din Piaţa Constituţiei până dincolo de Piaţa Unirii. Numărul protestatarilor din Bucureşti a ajuns la peste 10.000. Aceştia merge în marş spre Parlament, iar traficul rutier este blocat pe un sens pe Bulevardul Magheru şi Bulevardul Nicolae Bălcescu. Oamenii s-au oprit câteva minute în Piaţa Universităţii, unde au ţinut un moment de reculegere în memoria victimelor Revoluţiei din 1989, au cântat Imnul naţional şi au scandat ”România, trezeşte-te!”.

„Proiectul de modificare la Legilor Justiţiei a ajuns deja în Parlament şi urmează să fie supus dezbaterii şi votului în plen. Inspecţia Judiciară va deveni o unealtă politică în mâna ministrului Justiţiei. Numirea procurorilor-şef de către ministru, fără control din partea preşedintelui înseamnă că DNA se va întoarce la PNA, iar Parchetul devine subordonat intereselor politice. Dacă acest pachet de legi va fi adoptat de Parlament ar însemna un dezastru pentru România şi cetăţenii ei. Ne putem lua adio de la o justiţie independentă. Nu suntem singuri în această luptă. De la Magistraţi la Preşedinte şi Comisia Europeană, cu toţii s-au poziţionat împotriva acestor legi. Este momentul ca fiecare dintre noi să acţioneze şi să nu legitimeze încercarea corupţilor de a controla Justiţia”, se arată pe paginile de Facebook ale evenimentelor.

Alte proteste vor fi organizate în Craiova (Piaţa Mihai Viteazu), Cluj-Napoca (Piaţa Unirii), Galaţi (Prefectură), Târgu Mureş (Prefectură), Iaşi (Piaţa Unirii), Constanţa (Prefectură), Oradea (Piaţa Unirii), Timişoara (Piaţa Victoriei), Sibiu (Piaţa Mare), Braşov (Prefectură), Rădăuţi (Catedrală, cu marş spre Primăria Rădăuţi), Focşani (Piaţa Unirii), Târgu Ocna (Primărie).

De asemnea, şi românii din diaspora şi-au anunţat susţinerea pentru cei de la Bucureşti, organizând manifestaţii asemănătoare şi în Berlin (în faţa Ambasadei), Zurich, Roma şi Paris.

Publică un comentariu

Comentariu