În cursul zilei de joi, până în momentul de față, pompierii militari din subunitățile Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt Dumitru Croitoru” al județului Sibiu au intervenit de urgență pentru stingerea a *peste 20 de arderi necontrolate* de vegetație uscată și litieră a pădurii.
Două dintre incendii de vegetație uscată s-au propagat și au mistuit un saivan la ieșirea din municipiul Mediaș și o cabana în localitatea Agârbiciu.
*Condițiile de vânt existente și locurile greu accesibile au contribuit la desfășurarea cu dificultate a misiunilor de stingere*
Reamintim cu fermitate cetățenilor că aceste intervenții din partea subunităților de pompieri presupun un efort și consum sporit de resurse, atât umane cât și materiale.
Cu toate că, în ultima perioadă s-au transmis adrese către primăriile UAT-URILE din județ în vederea respectării măsurilor de prevenire și interzicere a arderilor necontrolate iar echipajele de salvatori au efectuat în mod preventiv patrulări operative în scopul identificării eventualelor focare, *numărul incendiilor de vegetație nu a scăzut*
În zilele următoare, specialiștii Inspecției de Prevenire vor efectua verificări în tot județul în vederea sancționării persoanelor care nu respecta regulile de prevenire la arderile de vegetație uscată și pot provoacă astfel adevărate dezastre.

