Traficul spre zona Arena Platoș de la Păltiniș este foarte aglomerat. Începutul de an a atras sute de turiști pe pârtile de la Arena Platoș.

În aceste momente traficul spre Arenă Platoș este sugrumat, se circulă bară la bară. Poliţiştii sibieni vin cu recomandări:

Pe DJ 106 A Sibiu – Păltiniș, valorile de trafic se mențin ridicate, cu ambuteiaje create în special în zona Arena Platoș Păltiniș. La fața locului sunt prezente echipaje din cadrul Serviciului Rutier Sibiu și Postului de Poliție Păltiniș.

De asemenea, la o distanță de aproximativ. 2 km spre Arena Platos se circulă în coloana. Vă recomandăm să respectați indicațiile polițiștilor care supraveghează și dirijează traficul rutier în zonă.

Vă reamintim totodată, obligația de a parca doar în zonele special amenajate. Nu uitați că parcările neregulamentare nu afectează doar traficul autovehiculelor ci și pe cel al autospecialelor care trebuie să intervină în situația unui eveniment.

Nu în ultimul rând, luați în calcul că urcarea spre Păltiniș sau coborârea din stațiune poate depăși timpul unei deplasări normale.

Publică un comentariu

Comentariu