O fetiță de 11 ani din Mediaș a fost lovită de o mașină în timp ce traversa strada pe trecerea de pietoni. Șoferul vinovat a fugit de la locul accidentului, în prezent fiind căutat de polițiști.

Potrivit polițiștilor sibieni, fetița se afla pe trecerea de pietoni alături de sora ei mai mică, în vârstă de 8 ani, când a lovit-o o mașină. Șoferul vinovat și-a continuat deplasarea fără să oprească. Copila lovită și sora ei au mers acasă, acolo unde le-au povestit părinților cele întâmplate. La scurt timp, un echipaj Smurd a ajuns la domiciliul acestora.

„În această seară, în jurul orei 21,00, în municipiul Mediaș, pe Șoseaua Sibiului, o minoră în varsta de 11 ani, localnică, ar fi fost acroșată de un autoturism în timp ce traversa pe trecerea pentru pietoni, persoana aflată la volan continuându-și deplasarea fără să oprească. Minora era însoțită de sora sa în vârstă de 8 ani. Cele doua fete au mers acasă, iar în jurul orei 21,35, părinții au apelat 112 pentru a solicita o ambulață, minora fiind transportată ulterior la spital. Polițiștii rutieri desfășoară în prezent activități de cercetare la fața locului și de identificare a autovehiculului și a persoanei care ar fi condus în momentul producerii evenimentului”, transmite Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Copila a primit îngrijiri medicale din partea SMURD și a fost transportată CPU Mediaș cu traumatism cranio facial și traumatism membru inferior.

Publică un comentariu

Comentariu