foto arhivă

Echipa de fotbal a Mediașului poate răsufla ușurată, după ce a reușit să evite depunctarea. Clubul Gaz Metan a transmis că a plătit la timp doi foști jucători.

Din cauza unor datorii către doi foşti jucători, Gaz Metan Mediaş ar fi riscat să fie sancţionată cu depunctarea în clasament, scrie realitateasportiva.net.

Sergiu Popovici și Alexandru Munteanu, acum la ASU Poli, şi-au căutat dreptatea la FIFA, iar clubul din Mediaş a fost obligat să le plătească 25.000 de euro. Termenul până la care Gaz Metan era nevoită să facă dovada plăţii era 5 mai. Clubul a anunţat însă că nu se pune problema depunctării, fiindcă şi-a achitat datoriile înainte de şedinţa Comisiei de Disciplină.

,,Cazul este închis prin achitarea sumelor respective încă din data de 19 aprilie. Termenul de astăzi a fost acordat doar pentru confirmarea scriptica a plății, conform regulamentelor disciplinare în vigoare . Prin urmare, dosarul este închis și nu se pune problema unei decizii de depunctarea”, a explicat Valentin Iordănescu, președintele Clubului Gaz Metan Mediaș.

În iulie 2020, Gaz Metan Mediaș a ieșit din isolvență, însă se află sub supraveghere timp de 5 ani.

Sursa: realitateasportiva.net

Publică un comentariu

Comentariu