Gruparea de pe malul Târnavei Mari, Gaz Metan Mediaș primește vizita celor de la Juventus București, într-un meci ce se va disputa pentru etapa cu numărul 25 a Ligii întâi.

Partida se va disputa vineri, 16 februarie 2018, de la ora 18:00 la Stadionul ”Municipal” din Mediaș. Meciul poate fi urmărit în direct pe DigiSport, DolceSport, LookTV.

Etapa trecută, Gazul lui Pustai a pierdut pe terenul celor de FC Astra Giurgiu, scor 4-3. Medieșenii au marcat prin Mario Rondon care și-a adăugat în palmares primele goluri în tricoul alb-negri, iar Marius Constantin a marcat cel de-al treilea gol pentru Gaz Metan.

”Am avut două jocuri bine, în sensul că am arătat bine. Dar am și făcut foarte multe greșeli, primind șase goluri în două meciuri. Am observat cu toți din cantonament, am avut ca și plusuri fiecare meci de pregătire. Calitatea individuala a fiecărui jucător a crescut, iar ca minusuri acele greșeli individuale. Au apărut mici probleme de lot, însă până la ora jocului totul este valid.” a declarat Cristian Pustai înaintea jocului cu Juventus București.

Juventus București a pierdut pe teren propriu împotriva celor de la FC Viitorul Constanța, scor 0-1. Singurul gol al partidei a fost marcat de către Ianis Hagi, în minutul 79 dintr-o lovitură de la 11 metri.

 

Publică un comentariu

Comentariu