Posted inFotbal, ORA REA, Ultima oră

Gaz Metan rămâne fără conducere până în septembrie – Ce a decis Tribunalul

FOTO arhivă

Gaz Metan Mediaș, ocupanta locului 6 în play-off-ul Ligii 1, va rămâne fără conducător până pe data de 7 septembrie 2020.

Valentin, vărul lui Edi Iordănescu, și Ioan Mărginean, fost administrator al clubului, luptă pentru putere în justiție. Între timp, echipa a fost abandonată, nu există niciun plan pentru sezonul următor. Tribunalul Mediaș a amânat soluționarea conflictului până pe data de 7 septembrie, perioadă în care clubul nu are conducător, scrie GSP.

Ioan Mărginean, în centrul altui scandal

Ioan Mărginean s-a despărțit deunăzi de Gaz Metan Mediaș, după ce gruparea a ieșit din insolvență și din planul de reorganizare, cu câteva săptămâni înaintea încheierii celui mai bun sezon din istoria de 75 de ani a clubului, ardelenii fiind în premieră în play-off, terminând un campionat în primele 6 din România.

Acte ce-l vizau pe fostul conducător au fost dezvăluite de pagina de Facebook „Suporteri Gaz Metan Mediaș”, iar în ele apărea suma de 58.000 de euro ce urmează să fie achitate în două tranșe egale, prima până la 31 august 2020, iar cea de-a doua până la 31 ianuarie 2021.

Publică un comentariu

Comentariu