Gheorghe Roman, primarul Mediaşului şi cel care a fost acuzat că ar conduce din umbră Gaz Metan, spune că nu are nicio implicare în ceea ce înseamnă funcţionarea clubului.

Gaz Metan Mediaş a ajuns în pragul falimentului după ce a acumulat datorii de aproape 4 milioane de euro. Este o situaţie curioasă, având în vedere că, teoretic, clubul avea datorii zero în vara lui 2020, când a anunţat că a ieşit din insolvenţă.

Unul dintre cei care au fost arătaţi cu degetul este Gheorghe Roman, edilul din Mediaş, pe care Ronaldo Deaconu l-a acuzat că ar conduce clubul din umbră, relatează telekomsport.ro

Ce spune primarul din Mediaş după ce Gaz Metan a ajuns în pragul falimentului

În ultimul an şi jumătate, Gaz Metan Mediaş a acumulat datorii de aproape 4 milioane de euro, deşi în iulie 2020 acestea ar fi fost zero.

Niciun conducător din cadrul clubului n-a oferit până acum vreo informaţie despre motivele care au dus la acumularea acestor datorii. Echipa a fost deja depunctată cu 2 puncte pentru datoria de 110.000 euro către Ronaldo Deaconu, dar aceata pare a fi cea mai mică problemă.

Luni seară, 9 jucători şi-au reziliat contractul cu Gaz Metan şi riscul falimentului este din ce în ce mai mare.

În tot acest context, unul dintre cei care au fost acuzaţi pentru situaţia dezastruoasă a fost primarul Mediaşului, Gheorghe Roman.

Edilul a ţinut să sublinieze însă că nici el, nici autorităţile locale nu au vreo vină pentru situaţia financiară critică. Gheorghe Roman spune că echipa este privată, însă susţine că nu ştie numele proprietarilor.

Gheorghe Roman spune că autorităţile locale nu au fost implicate în niciun fel în conducerea clubului, că n-au primit vreun bilanţ şi că singurul lucru pe care l-au făcut a fost să contribuie financiar la bugetul echipei:

”Noi am vrut doar să ajutăm. Eu am fost singurul primar al Mediaşului care a decis să ajute clubul. Eu, împreună cu Consiliul Local, am decis să alocăm bani pentru susţinerea clubului. Atât. Anul trecut am alocat 1,8 milioane de lei pentru club. Banii au fost alocaţi sub formă de ajutor, fiind stare de urgenţă, putem aloca bani sub formă de ajutor de urgenţă. Nu este sponsorizare”, a declarat Gheorghe Roman pentru telekomsport.ro.

Gheorghe Roman a fost acuzat că a decis falimentul. Reacţia primarului

Într-o postare pe contul său de Facebook, Ronaldo Deaconu, cel care a de recuperat 110.000 de euro de la Gaz Metan, susţine că Gheorghe Roman ar conduce din umbră clubul.

Mijlocaşul spune că edilul ar fi decis deja ca echipa să intre în faliment. La rândul său, Gheorghe Roman acuză răspândirea de informaţii false.

Politicianul în vârstă de 50 de ani susţine că singurul moment în care a vorbit despre faliment a fost la finalul şedinţei pe care a avut-o cu Romgaz, Transgaz şi reprezentanţii clubului.

Atunci, după ce a fost informat de situaţia financiară a clubului, a fost de părere că echipa are 3 soluţii. Printre ele, şi falimentul.

Gheorghe Roman spune că, ulterior, n-a avut nicio discuţie despre această procedură şi a subliniat din nou că autorităţile locale nu au niciun fel de implicare în ceea ce înseamnă deciziile clubului.

”(S-a discutat despre falimentul clubului) Nu ştiu. Din dorinţa de a salva clubul, am avut o întâlnire cu reprezentanţii sponsorilor Romgaz şi Transgaz şi cu cei ai clubului.La finalul acelei întâlniri am concluzionat că sunt 3 opţiuni, printre care şi falimentul. De aici şi până a spune că am decis eu falimentul… Eu nu am nicio implicare. Întrebaţi-i pe cei care au condus clubul în ultimii ani. Ei au făcut datoriile, ei iau deciziile.(Cine sunt aceste persoane) Cei care au condus clubul în ultimii ani. Primăria nu este acţionar la club, noi nu avem nicio implicare în organizarea clubului.(Despre acuzaţia lui Ronaldo Deaconu, că primarul a decis cum să fie cei 700.000 de euro încasaţi de club în acest an) Credeţi-mă că eu nici măcar nu ştiu cum arată contractul unui jucător sau a unui angajat din staff. Noi, Primăria, nu am avut nicio implicare, nu ne-au fost prezentate bilanţuri, noi doar am vrut să ajutăm. Nu ştiu cine sunt furnizorii sau firmele cu care ei lucrează. (Despre faptul că Ronaldo Deaconu l-a acuzat că i-a păcălit pe jucători) Domnul Ronaldo Deaconu a lipsit la singura şedinţă pe care eu am avut-o în vestiarul echipei. Cum poate să spună că l-am păcălit? Nu vreau să mai vorbesc despre el. S-au aruncat multe informaţii false despre implicarea noastră. Noi nu avem niciun fel de vină pentru situaţia în care a ajuns clubul. Gaz Metan este un club privat şi vina este a celor care au condus până acum”, a mai spus Gheorghe Roman pentru telekomsport.ro.

Cele 3 variante oferite de Gheorghe Roman după şedinţa pe care a avut-o pe 4 februarie cu reprezentanţii Transgaz, Romgaz şi cu cei ai clubului:

  • 1. finanţarea în continuare a clubului de către Romgaz, Transgaz şi Primăria Mediaş – variantă puţin plauzibilă având în vedere datoria extrem de mare acumulat.
  • 2. găsirea unui finanţator serios care să susţină clubul alături de Romgaz, Transgaz şi Primaria Mediaş
  • 3. declararea falimentului şi înfiinţarea unui nou club al oraşului, condus de oameni devotaţi şi credibili care iubesc sportul şi Mediaşul

 

Publică un comentariu

Comentariu