Marți după-amiază, în cantina Liceului Tehnologic Nicolae Teclu, a avut loc întâlnirea cu părintii care au făcut cerere pentru înscrierea copiilor la acțiuni recreative în grădiniță, pe timpul verii. Dintr-un număr de 10 părinti care au optat pentru aceasta activitate, au participat 5.

Concluzia finală a fost că acest program nu va fi pus în practică în această vară. Primăria a asigurat fondurile necesare pentru respectarea regulilor de protecție împotriva noului corona virus, atât a copiilor cat și a personalului implicat: măști de protecție, circuite separate, materiale dezinfectante.

”În acest moment ne aflam în stare de alertă iar numărul de infectări este în creștere . Condițiile impuse de pandemie pentru organizarea acestor activități recreative sunt greu de îndeplinit: părintii nu au voie să intre în grădiniță, copiii ar trebui permanent supravegheați de un cadru medical desemnat de DSP, trebuie să poarte masca pe durata întregului program, nu au voie să se joace între ei și educatoarele nu au voie sa intre în contact fizic cu ei!” transmis reprezentanții Primăriei Copșa Mică.

”În fiecare clasă era prevazut să se lucreze cu un număr de 5 copii (2 grupe) care nu aveau voie să intre în contact cu cealaltă grupă. În aceste condiții greu de îndeplinit și a pericolului mare de infectare cu noul corona virus , s-a luat decizia ca acest program să nu fie pus în practică.”

Publică un comentariu

Comentariu