Executivul a aprobat, miercuri, hotărârea de guvern pentru plafonarea prețurilor polițelor RCA în următoarele șase luni la nivelul lunii februarie 2023. „Per ansamblu, în cazul persoanelor fizice, tarifele practicate sunt cu 12% mai mici decât tarifele de referință”, spune Valentin Ionescu.
„S-a aprobat hotărârea de guvern propusă de Autoritatea de Supraveghere Financiară, principalul scop al acestei propuneri pe care noi am avansat o în urma discuțiilor cu toate părțile implicate a fost ca pe următoarele șase luni tarifele practicate de societățile de asigurări să nu crească pe această perioadă. De asemenea pentru protejarea populației am avut mai multe prevederi în această Hotărâre de Guvern care se referă la limitarea comisionului brokerilor din primă la 8%, limitarea numărului de zile pentru lipsa de folosință la 30 de zile, dar ea se poate prelungi numai pe documente care respectă legalitatea și cu aprobarea asigurătorului. Cel mai important este că în următoarele ca în următoarele șase luni să nu avem în creșteri de tarife pe piața RCA și doi să venim cu soluții în această perioadă pentru a adresa problemele identificate legislative în pe care le avem în legislația actuală în piața RCA”, afirmă dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului, relatează Mediafax.
„În urma analizelor pe care noi le-am efectuat cu ceea ce privește tarifele practicate în luna februarie comparativ cu tarifele de referință publicate în 7 martie de către Autoritate, dar calculate independențe către un auditor, a rezultat faptul că per ansamblu tarifele practicate de societățile de asigurări sunt mai mici decât tarifele de referință. Am spus per ansamblu pentru că în cazul persoanelor fizice media este cu 12% mai mică. Într-adevăr pot fi segmente în care tarifele pot fi în jurul tarifelor de referință sau poate ceva mai mari, dar acele segmente sunt mai puține ca număr. Depinde foarte mult de categoria de bonus malus în care se află șoferul respectiv, de capacitatea cilindrică, de categoria de vârstă. Pot exista excepții sau situații în tarifele sunt mai mari. Vorbim de tarife practicate de societățile de asigurări la sfârșitul lunii februarie, nu vorbim doar de un singur tarif pentru fiecare categorie în parte”, spune directorul general al Direcției Asigurări din ASF, Valentin Ionescu.
El precizează că în orașele mari încărcarea ceea ce privește tariful calculat de către societățile de asigurări este ceva mai mare datorită riscurilor și a frecvenței daunelor care este mai mare.