Şoferii nu vor scoate mai mulţi bani din buzunar pentru amenzi: Premierul Orban a anunţat că Guvernul va îngheţa punctul de amendă.

Premierul Ludovic Orban a anunţat, marţi, că Guvernul va îngheţa valoarea punctului de amendă pentru anul viitor, însă modul de calcul, care este raportat la salariul minim pe economie, trebuie schimbat, deoarece nu este o soluţie care să se poată aplica.

„Am luat decizia să facem şi noi ceea ce au făcut Guvernele anterioare, dar cu siguranţă trebuie schimbat acest sistem. Practic, punctul de amendă a fost legat de salariul minim pe economie şi în fiecare an, practic, nu s-a crescut punctul de amendă odată cu creşterea salariului minim. Vom aplica şi noi această soluţie, să nu creştem punctul de amendă”, a declarat Ludovic Orban, marţi, întrebat dacă punctul de amendă va fi crescut odată cu creşterea salariului minim. Premierul a precizat că măsura se va aplica pentru anul viitor. El a mai spus că relaţia între punctul de amendă şi salariul minim pe economie nu este o soluţie care să se poată aplica. ”Probabil trebuie calculat în alt mod”, a mai spus Orban. Punctul de amendă are o valoare de 10% din valoarea salariului minim brut pe economie. Plafonarea la 145 de lei a punctului de amendă s-a produs în 2017 şi 2018.

Publică un comentariu

Comentariu