Foto - arhivă

Hidrologii avertizează că este pericol de inundații pe zeci de râuri din Moldova și Transilvania. Specialiștii au emis o avertizare cod galben de inundații. Aceasta este valabilă 22 de ore, informează Mediafax.

Hidrologii anunță că „având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 24 de ore, ca urmare a precipitaţiilor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale cotelor de atenție”.

Pericol de inundații este până miercuri, la ora 10.00, pe râurile din „bazinele hidrografice Tisa – pe sectorul aferent S.H. Valea Vişeului (intrarea în ţară), Vişeu – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Iza – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Lăpuş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Maramureş), Tur – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Satu Mare), Someşul Mare – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Bistriţa Năsăud), Someşul Mic – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş – afluenţii mici aferenţi sectorului aval S.H. Dej (judeţele: Cluj, Sălaj, Maramureş şi Satu Mare), Crasna – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Sӑlaj şi Satu Mare), Ier – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Satu Mare şi Bihor), Barcău – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Sălaj şi Bihor), Crişul Repede – bazin amonte S.H.Ciucea şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Ciucea (judeţele: Cluj şi Bihor), Crişul Negru –bazin amonte S.H. Suştiu şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Suştiu (judeţele: Bihor şi Arad), Crişul Alb – bazin amonte S.H. Gurahonţ şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Gurahonţ (judeţele: Hunedoara şi Arad), Mureş – bazin amonte S.H. Topliţa şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Topliţa – amonte confluenţă cu râul Arieş (judeţele: Harghita, Mureş şi Bistriţa Năsăud), Arieş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş – afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Târnava (judeţele: Alba, Sibiu, Hunedoara şi Arad), Bega – bazin amonte S.H. Făget şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Făget – amonte S.H. Remetea (judeţul Timiş), Timiş – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H.Sadova – amonte S.H. Lugoj (judeţele: Caraş Severin şi Timiş), Jiu – bazin amonte S.H. Sadu (judeţele: Hunedoara şi Gorj), Olt – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sebeş Olt – amonte Ac. Călimăneşti (judeţele: Sibiu şi Vâlcea), Trotuş – bazin amonte S.H. Ghimeş Făget şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Ghimeş Făget – amonte S.H. Vrânceni (judeţele: Harghita, Bacău, Neamţ şi Covasna), Bistriţa – bazin amonte S.H. Cârlibaba şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Cârlibaba (judeţele: Suceava, Harghita, Neamţ şi Bacău), Moldova – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Suceava şi Neamţ), Suceava – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Suceava), Bârlad – bazin amonte S.H. Negreşti şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Negreşti – amonte S.H. Bârlad (judeţele: Neamţ, Iaşi şi Vaslui), Jijia – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Botoşani şi Iaşi)”.

Atenționarea hidrologică vizează în principal fenomenele de scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale, care se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri mici din judeţele Maramureş, Satu Mare, Sălaj, Arad, Hunedoara, Neamţ, Bacău şi Iaşi.

Publică un comentariu

Comentariu