Ora de Mediaș
Știri în direct

Hoț arestat la Sibiu – A băut cu doi prieteni apoi i-a bătut și jefuit

Un sibian este cercetat penal și reținut pentru tâlhărie calificată și violență. A băut cu doi prieteni într-un subsol iar apoi i-a bătut și le-a furat banii.

În continuarea cercetărilor efectuate într-o cauză penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie calificată și lovire sau alte violențe, la data de 16 decembrie a.c., polițiștii Compartimentului de Investigații Criminale din cadrul Secției 1 Poliție Urbană Sibiu au reținut un sibian în vârstă de 31 de ani.

Bărbatul este bănuit că, în ziua de 11 decembrie a.c., în jurul orei 18,30, în timp ce se afla într-un spațiu dezafectat de pe Aleea Buia, din municipiul Sibiu, a consumat băuturi alcoolice împreună cu un alt bărbat și o femeie, după care, prin acte de violență asupra celor doi, l-ar fi deposedat pe bărbat de suma de 150 de lei.

“Față de sibian s-a luat măsura reținerii 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu în vederea aplicării unei măsuri preventive. Cercetările în acest caz continuă.”, transmite purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Nu mai esti conectat la internet