Muzeul ASTRA, instituţie ale cărei acţiuni sunt posibile prin finanţarea Consiliului Judeţean Sibiu, organizează duminică, 20.09.2020, între orele 10 şi 16, cea de a treia ediţie din anul 2020 a Târgului comunităţilor rurale.

Aceasta este dedicată comunităţii din Hoghilag, localitate din zona etnografică Valea Târnavelor. Pe lângă sătenii din Hoghilag, gazde în cadrul evenimentului vor mai fi şi reprezentanţii comunităţii din Valchid şi Prod. Târgul de ţară din Muzeul ASTRA va deveni astfel un loc special amenajat cu tuberoze, o plantă specifică Hoghilagului.

„Comuna Hoghilag este localitatea unde tuberozele au fost cultivate pentru prima dată în România, de către saşi, fiind şi astăzi una dintre activităţile de marcă ale acestora. Tuberozele pot atinge chiar şi 1 metru înălţime şi au florile parfumate de culoare alb-rozalie, fiind aşezate în spic. Vizitatorii vor avea ocazia să cunoască aceste flori minunate, dar şi povestea oamenilor care le îngrijesc din generaţie în generaţie. Totodată, se vor desfăşura trei atelierele practice: de împletit coşuri din răchită, de brodat cu motive săseşti şi un atelier prin care fierarul din Hoghilag îşi va arăta măiestria în îmblânzirea fierului. Vor fi disponibile materiale pe care le veţi putea folosi astfel încât, cu ajutorul meşterilor şi răbdare multă, să începeţi să faceţi voi înşivă lucruri frumoase. Tot la Târgul de ţară vor fi prezenţi producători din judeţul Sibiu care pregătesc produse naturale: pâine, produse apicole, siropuri şi gemuri, produse din lapte de vacă şi de oaie.”, a declarat Mihaela Gherghel, muzeograf Muzeul ASTRA.

Atmosfera va fi completată de bucătăresele din Valchid, care vor pregăti mâncăruri tradiţionale cum sunt supa de raţă şi sarmalele. De asemenea, înainte şi după prânz, formaţia de dansuri din Hoghilag va susţine un spectacol de dansuri româneşti şi dansuri specifice etniei rrome.

Publică un comentariu

Comentariu