Luni în jurul amezii acoperișul unei locuințe din Dârlos a fost cuprins de flăcări.

La fața locului intervin echipaje de pompieri din cadrul Secției Mediaș și SVSU Dârlos.

Focul se manifestă la acoperișul locuinței și anexe. Pompierii lucreaza pentru lichidarea incendiului. Nu sunt semnalate victime.

Actualizare 1:
Din lipsa surselor de apă din zonă, se mai intervine cu 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă din cadrul Secției de Pompieri Mediaș.

Actualizare 2:
Încendiul a fost lichidat la ora 15:30. Pompierii medieșeni s-au luptat cu flăcările mai bine de o oră și jumătate.

Actualizare 3:
A ars 50% din acoperișul locuinței, precum și tot acoperișul unei anexe utilizate ca bucătărie de vară.  De asemenea, a ars în totalitate o șură cu fân și au fost surprinse de incendiu 6 ovine. Au fost salvate restul animalelor, interiorul locuinței, al bucătăriei de vară și celelalte bunuri din gospodărie. Incendiul nu a afectat proprietăți învecinate.

Cei doi proprietari au primit asistență medicală la fata locului pentru atac de panică, însă nu au necesitat transport la spital. Cauza probabilă a fost determinată de un scurt circuit produs la instalația electrică.

Publică un comentariu

Comentariu