Meteorologii anunţă o vreme ploioasă în decursul săptămânii viitoare în majoritatea zonelor ţării, cu precipitaţii sub formă de lapoviţă în unele spaţii restrânse.

Vremea la Mediaș va fi închisă și în acest începutul de săptămână. Temperatura maximă nu va depăși mai mult de 15 grade Celsius, iar cele minime se vor situa între 5 și 0 grade Celsius.

Temperaturile vor creşte, însă, începând de joi, spun meteorologii.

Luni se vor înregistra ploi mai puţine decât în weekend şi mai slabe cantitativ. Ele vor apărea cel mai probabil prin Banat, Oltenia, nord-vestul Munteniei, în sud-vestul ţării. Maximele vor fi de la 4-5 grade în Moldova, înregistrându-se 8-9 grade în nordul Moldovei, până la 16 grade în câmpia de Vest şi între 18-19 grade în vestul Olteniei”, a precizat meteorologul de serviciu al Agenţiei Naţionale de Meteorologie.

Potrivit acestuia, începând de marţi, ploile se extind treptat în nordul, centrul şi estul ţării. La munte, în special în Carpaţii Orientali, local şi în Meridionali, vor fi ploi mixte, iar în zonele mai joase de munte şi la peste 1500 va fi lapoviţă.

„În noaptea de marţi spre miercuri, s-ar putea să apară lapoviţă pe spaţii restrânse şi prin Maramureş, Moldova şi Transilvania. Miercuri se vor înregistra precipitaţii în jumătatea de est a ţării şi local în rest, iar la munte, la altitudini de peste 1700 se vor înregistra ninsori şi maxime între 10-18 grade”, a mai completat acesta.

Publică un comentariu

Comentariu