Un bărbat de 46 de ani, din Târnava s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins vineri seară conducând un moped fără permis.
”La data de 30 iunie a.c., în jurul orei 21,00, pe raza localității Târnava, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Copșa Mică au depistat un localnic în vârstă de 46 de ani în timp ce conducea un moped fără a deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
De asemenea, cu ocazia verificărilor efectuate, s-a constatat că mopedul este neînregistrat.” transmite Elena Walter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.
În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînregistrat sau neînmatriculat.