Astăzi, de Ziua Națională a României, Primăria Municipiului Mediaș organizează o serie de manifestări cultural artistice, prin care dorește să celebreze 100 de ani de la înfăptuirea României Mari.

Prin acest eveniment, organizatorii doresc să ofere participanților, la aniversarea a 100 de ani de la Marea Unire, sentimente și trăiri unice, o incursiune în atmosfera anului 1918 și cele mai importante clipe ale realizării Marii Uniri, printr-o serie de manifestări culturale și ceremonialuri militare, religioase și civile de amploare.

Călătoria prin momentele decisive ale Marii Uniri va începe prin cultură. Astfel, manifestările vor debuta, la ora 10.00, în Sala „Daniel Thellmann” a Primăriei Municipiului Mediaș, printr-o serie de lansări de carte având ca tematică Marea Unire, evenimente, fapte și figuri istorice care au influențat înfăptuirea Statului Unitar Român.

Ora de Mediaș va transmite live pe pagina de Facebook – Ora de Mediaș întreaga manifestare de Ziua Națională a României. Pentru a fi notificat când transmitem LIVE, dă un #LIKE la Ora de Mediaș.

Începând cu ora 11.00, Piața Corneliu Coposu va fi animată timp de două ore de muzică și dansuri populare românești, în cadrul unui spectacol folcloric de excepție susținut de artiști populari consacrați precum Mariana Anghel, Ciprian și Mihaela Istrate,Ina Tudoran, Costel Popa, Anca Branea, Marian Suciu alături de dansatorii, soliștii și instrumentiștii Ansamblului folcloric „Purtata” din Mediaș și Grupul vocal „Cununa Blăjelului”. Momentul folcloric va culmina cu un recital extraordinar susținut de
remarcabila interpretă Sava Negrean – Brudașcu.

De la ora 13:00, la sediul Primăriei Mediaș va fi un eveniment cu totul special – se va semna Acordul de Înfrățire între Municipiul Mediaș și orașul Cricova din Republica Moldova.

De la 13:15, aproximativ 260 de cadre militare aparținând structurilor Ministerului Apărării Naționale, studenți ai Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, cadre ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu, ale Inspectoratului de Jandarmi Sibiu și Poliției Locale Mediaș, vor defila pe traseul strada Mihai Eminescu – str. Constantin Brâncoveanu.

Ora de Mediaș va transmite live pe pagina de Facebook – Ora de Mediaș întreaga manifestare de Ziua Națională a României. Pentru a fi notificat când transmitem LIVE, dă un #LIKE la Ora de Mediaș.

Publică un comentariu

Comentariu