Gaz Metan Mediaș joacă duminică, 26 august 2018, pe teren propriu cu CFR Cluj.

Partidă este programată pentru ora 18:00 și poate fi urmărită în direct pe DigiSport, DolceSport și TelekomSport.

Dacă echipa din Gruia are un început foarte bun de sezon, fără eșec în primele 5 etape, Gaz Metan s-a stins după primele 3 runde. Elevii lui Teja au avut 3 victorii și o remiză care i-a dus pe locul 1. A venit apoi meciul cu FCSB și echipa de pe malul Târnavei Mari s-a stins. Iar criză s-a accentuat în meciul cu Viitorul din runda anterioară, eșec 0-2.

Din 2009 până în prezent, între Gazul și CFR s-au jucat 9 meciuri la Mediaș: 3 victorii gazdele, 2 oaspeții și 4 remize. Sezonul precedent am avut un 3-0 categoric pentru echipa lui Dan Petrescu. Erau vremuri în care Mediașul se baza pe jucători de mâna a treia, precum Golubovici, Bic sau Danci.

Gaz Metan Mediaș are nevoie mare de punct sau puncte
”Un meci foarte greu, la fel cum au fost și toate celelalte chiar dacă în primele patru meciuri am arătat un fotbal foarte bun, având și rezultate bune. A venit jocul de la Viitorul, iar să vă spun sincer am fost surprins că echipa nu a mai avut aceeaşi atitudine. Se mai întâmplă să ai un meci mai prost, sper să fi fost doar o surpriză neplăcuta” a declarat Mihai Teja înaintea jocului cu CFR Cluj.

Medieșenii sunt conştienţi că va fi un meci foarte greu, cu o echipă foarte bună. Tehnicianul Mihai Teja speră ca jucători săi să de-a tot ce e mai bun pe teren în jocul cu CFR.

Publică un comentariu

Comentariu