Meci important pentru rămânerea pe prima scenă a fotbalului românesc pentru Gaz Metan Mediaș.

Joi, 24 mai 2018, de la ora 18:30, formația pregătită de către Cristian Pustai primește vizita celor de la Sepsi Osk Sfântu Gheorghe, într-un meci ce se va disputa pentru etapa cu numărul 12 din cadrul play-out-ului.

Pentru a rămâne și în sezonul următor pe prima scenă a fotbalului românesc, alb-negri au nevoie de toate cele trei puncte puse în joc în partidă cu Sepsi. Etapa trecută, Gaz Metan Mediaș a scăpat printre degete o victorie care ar fi ajutat mult formația medieșeană.” Lupii Negri” au remizat alb, scor 0-0 în deplasarea de la ACS Poli Timișoara.

Etapa trecută, Sepsi Sfântu Gheorghe a făcut un joc bun pe teren propriu, scor 2-1 cu Juventus București. Pe finalul play-out-ului, Sepsi și-a revenit făcând o demonstrație bună mai ales în jocurile de pe teren propriu. Ursu Ionuț și Fulop Istvan au marcat golurile victorie în partidă cu Juventus.

În clasament, Sepsi ocupă poziția a treia cu 32 de puncte. Gaz Metan Mediaș se află pe locul cinci cu 26 de puncte.

Publică un comentariu

Comentariu