Peste 4.000 de suporteri armeni vor fi prezenţi, miercuri, pe stadion, la meciul pe care echipa naţională a României îl dispută cu Armenia, la Erevan, în preliminariile Cupei Mondiale din 2022, informează Federaţia Română de Fotbal pe site-ul său oficial, potrivit AGERPRES.
„Vor fi 4.300 de fani armeni mâine la meciul României, 30% din capacitatea stadionului! În Europa, fotbalul are parte de sprijinul suporterilor”, se arată pe site-ul citat.
Echipa naţională de fotbal a României întâlneşte, miercuri, de la ora 19:00, la Erevan, selecţionata Armeniei, într-o partidă contând pentru Grupa J a preliminariilor Cupei Mondiale din 2022.
În primele sale două meciuri, prima reprezentativă a învins Macedonia de Nord cu 3-2 şi a pierdut în faţa reprezentativei Germaniei, 0-1.
România se mai află în grupă cu Islanda şi Liechtenstein. La CM 2022 se califică direct primul loc din grupă, locurile secunde urmând să dispute baraje. Ultima Cupă Mondială la care a participat România a fost cea din 1998, din Franţa.

Publică un comentariu

Comentariu