FOTO Arhivă

Vineri, în jurul orei 14,30, în timp ce conducea un autoturism pe DN 14, în localitatea Axente Sever, un medieșean, în vârstă de 53 de ani, a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un stâlp.

În urma evenimentului au rezultat doar pagube materiale.Din verificările efectuate de către polițiștii prezenți la fața locului, s-a constatat că bărbatul nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Mai mult decât atât, testarea sa alcoolscopică a rezultat într-o concentrație de 1,44 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză, polițiștii Secției de Poliție Rurală Axente Sever au deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducere sub influența alcoolului.

Publică un comentariu

Comentariu