Un copil din Mediaș ar fi trebuit să se afle în arest la domiciliu. Dar, jandarmii l-au găsit la cerșit pe o stradă din Sibiu. Mai mult, era supravegheat de mama lui.

Echipajul de jandarmerie care se afla în misiune pe raza municipiului Sibiu a observat băiatul în vârstă de 15 ani, din municipiul Mediaș, solicitându-le bani persoanelor aflate în trecere în zona bulevardului Victoriei.
Acesta a atras atenția și prin faptul că avea asupra sa o sticlă cu prenadez.
În zona menționată a fost depistată mama minorului, în vârstă de 48 de ani din municipiul Mediaș.

În urma verificărilor efectuate de jandarmii sibieni, s-a constatat faptul că împotriva minorului a fost dispusă măsura arestului la domiciliu și era căutat pentru nerespectarea acesteia.
În consecință, însoțit de mama sa, a fost condus de jandarmi la sediul IPJ Sibiu și predat polițiștilor împreună cu actele de sesizare pentru infracțiunea de evadare, în vederea continuării cercetărilor conform prevederilor legale în vigoare

Publică un comentariu

Comentariu