O medieșeancă a fost călcată de o mașină pe strada Mihai Eminescu din oraș.

Potrivit polițiștilor, evenimentul rutier a avut loc pe strada Mihai Eminescu. O femeie în vârstă de 84 de ani, în timp ce traversa regulamentar pe trecerea pentru pietoni, a fost acroșata de un autoturism condus de catre un barbat în vârstă de 63 de ani. Ambii sunt medieșeni.

În urma imapctului, femeia a fost transportată la spital.

„ISU Sibiu a intervenit cu un echipaj SMURD, în municipiul Mediaș, strada Mihai Eminescu, ca urmare a faptului că un autoturism a acroșat un pieton, femeie, în vârstă de aproximativ 84 de ani. Pacienta, aflată în stare de conștiență, a primit îngrijiri medicale la fața locului, fiind evaluată de către paramedici cu traumatism cranio-cerebral, traumatism la coloana vertebrală și suspiciune de fractură membru superior”, spune Alina Voina, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

Aceasta a fost transportată de urgență la Centrul de Primire Urgențe al Spitalului din Mediaș.

Publică un comentariu

Comentariu