Pandemie de coronavirus vine și cu vești bune pentru medieșenii.

Cei care doresc să-și inmatriculeze autoturismele nu vor mai merge până la Sibiu pentru eliberarea numerelor provizorii sau a numerelor negre. De marți, medieșenii vor putea face acest lucru chiar la Mediaș.

”Având în vedere Ordinul Ministerului Afacerilor Interne nr.139/16.09.2020, privind unele măsuri organizatorice în domeniul înmatriculării vehiculelor, prin realizarea unor componente ale activității de înmatriculare în alte sedii decât cele situate în municipiile reședință de județ, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor din cadrul Instituției Prefectului județul Sibiu, va desfășura activități de prelucrare a documentelor necesare operațiunilor de înmatriculare a vehiculelor și eliberare a plăcuțelor cu numere de înmatriculare sau provizorii începând cu data de 22.09.2020, în zilele de marți și joi la sediul secundar din Municipiul Mediaș, Aleea Comandor Dimitrie Moraru nr. 17. Programul de lucru va fi 11:00-14:00.” transmite Andreea Ștefan, purtător de cuvânt al Prefecturii Sibiu.

Acesta va deservi cetățenii din municipiul Mediaș, orașele Dumbrăveni și Copșa Mică și din comunele: Șeica Mică, Micăsasa, Axente Sever, Moșna, Dârlos, Bazna, Blăjel, Brateiu, Biertan, Ațel, Alma, Hoghilag, Laslea, Târnava și Valea Viilor.

Publică un comentariu

Comentariu