Un minor de 15 ani, a furat un autoturism de pe raza județului Mureș și a condus până la Dumbrăveni. Tânărul ”șofer” a fost prins de poliție pe strada 1 Decembrie din Dumbrăveni.

”La data de 25 august a.c., în jurul orei 04,00, în orașul Dumbrăveni, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Dumbrăveni au oprit pentru control un autoturism condus pe strada 1 Decembrie. 

La volan a fost identificat un adolescent în vârstă de 15 ani, din județul Mureș.

În urma verificării autoturismului, polițiștii au constatat că acesta este neînmatriculat. Mai mult decât atât, din investigații a rezultat faptul că tânărul ar fi sustras autoturismul în aceeași noapte din incinta unei ferme situate în județul Mureș.” precizează IPJ Sibiu.

La nivelul Poliției Orașului Dumbrăveni s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de furt în scop de folosință, conducere fără permis, respectiv conducerea unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.

Cercetările continuă sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș. 

Publică un comentariu

Comentariu