Un polițist sibian a refuzat suma de 700 de lei pe care un bărbat în vârstă de 30 de ani, din județul Bistrița – Năsăud, i-a oferit-o cu titlu de mită pentru a nu lua măsurile legale într-un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
În fapt, la data de 11 mai a.c., în jurul orei 01,00, bărbatul a condus un autoturism pe DJ 141A, iar la intrarea în localitatea Șeica Mare a pierdut controlul direcției și s-a oprit în șanțul din dreapta drumului, evenimentul soldându-se doar cu pagube materiale.
În urma testării alcoolscopice a șoferului, polițiștii au determinat și cauza principală a producerii evenimentului, conducerea sub influența alcoolului, bărbatul având o concentrație de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cu această ocazie, s-a întocmit un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii prevăzute de articolul 336 aliniatul 1 din Codul Penal, bărbatul oferindu-i polițistului suma de 700 de lei pentru a renunța la cercetări.
Polițistul, agent în cadrul Secției 5 Poliție Rurală Axente Sever, a refuzat primirea banilor și a sesizat Serviciul Județean Anticorupție Sibiu în vederea aplicării măsurilor legale.
La data de 14 mai a.c., ofițeri de poliție ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Judeţean Anticorupţie Sibiu, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, au organizat și realizat, prinderea în flagrant a bărbatului, în timp ce oferea banii, cu titlu de mită.
Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu a dispus reținerea pentru 24 de ore a persoanei în cauză, la data de 15 mai urmând a fi prezentată Tribunalului Sibiu cu propunere de aplicare a unei măsuri preventive.
Cercetările continuă la nivelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu și vizează săvârșirea infracțiunii de dare de mită.