FOTO feriteglas.ro

În urmă cu câteva zile, mai exact pe 18 iulie 2022, la sediul Primăriei Municipiului Mediaș a avut loc o dezbatere publică privind reabilitarea și modernizarea Pieței Regele Ferdinand I.

Nemulțumiți de proiectul propus, medieșenii au răspuns în număr mare solicității municipalității privind dezbaterea publică. În urma celor discutate la ședintă, pe rețelele de socializare au apărut și nemulțumirile cetățenilor din oraș.

”Dragi medieşeni,

În urma şedinţei de informare privind Planul de reabilitare a centrului istoric din municipiul Mediaş din 18.07.2022 am constatat că se intenţionează distrugerea Parcului Central, implicit TĂIEREA CELOR PESTE 70 DE TEI PERFECT SĂNĂTOŞI  care dau personalitate oraşului şi asigură o mică oază de umbră şi aer curat într-un oraş lipsit de spaţii verzi, plin de betoane şi aflat într-un permanent şantier.

Conform declaraţiilor din august 2018 făcute de dl primar G.Roman, reabilitarea centrului oraşului urma să păstreze 90% din spaţiul verde existent, fapt contrazis de actualul plan pe care îl puteţi consulta aici:

Dezbatere publică privind reabilitarea și modernizarea centrului istoric din Mediaș

AU MINŢIT!!

Având în vedere condiţiile climatice  actuale (seceta) care impun plantarea şi păstrarea spaţiilor verzi existente (un singur tei ajuns la maturitate filtrează  până la 36.000 metri cubi aer, eliberând în aer oxigenul necesar zilnic pt 10 oameni şi evaporează aprox 400 litri apă, ceea ce însemnă o bună umidificare a atmosferei)  cerem:

1. Păstrarea  şi protejarea celor peste 70 de tei din centrul istoric Mediaş

2. Refacerea Planului de reabilitare a centrului istoric al Mediaşului, aşa incât să se păstreze actualul spaţiu verde oferit de Parcul Central Mediaş, inclusiv teii existenţi.”

SEMNAŢI PENTRU SALVAREA TEILOR DIN MEDIAŞ! OPRIŢI MĂCELUL ECOLOGIC !

Publică un comentariu

Comentariu