Eșecul celor de la Gaz Metan cu Dinamo, 1-3, ar putea să îi fie fatal lui Dusan Uhrin.

Președintele medieșenilor, Valentin Iordănescu, nu îl suportă pe antrenorul ceh și vrea să se folosească de înfrângere pentru a-l demite pe tehnicianul de 52 de ani, scrie ProSport.

Acesta vrea să scape de Dusan pentru că antrenorul a fost adus de adversarul lui Iordănescu, Ioan Mărginean. Fostul președinte al medieșenilor a fost cel care l-a adus pe Uhrin la Gaz Metan, deși vărul lui Edward Iordănescu nu a fost de acord. Odată cu plecarea din club a lui Mărginean, Valentin a făcut tot ce i-a stat cu putință să-l îndepărteze pe antrenorul ceh.

Conform surselor ProSport, Iordănescu ar fi ajuns la o înțelegere verbală cu Alin Minteuan, fostul secund al lui Dan Petrescu la CFR. Un membru al staff-ului lui Minteanu este deja prezent în club. Este vorba despre Nuno Claro, antrenor cu portarii la Gaz Metan II în acest moment. După numirea lui Minteaun, Claro va veni la echipa mare. În acest moment, contractul cu Uhrin nu este reziliat, dar Valentin Iordănescu are de gând să facă acest lucru cât mai repede pentru a numi o nouă conducere pe banca tehnică.

Astfel, mandatul lui Uhrin la Gaz se termină după trei luni. Acesta a semnat cu Mediaș pe 18 iunie, când a fost adus de Ioan Mărginean. În actualul sezon, echipa a câștigat două meciuri în patru etape: 2-0 cu FC Argeș, 4-1 cu Poli Iași și a pierdut 1-2 cu Voluntari și 1-3 cu Dinamo.

Publică un comentariu

Comentariu