Luna martie a anului 2022 a adus a doua ediție a concursului „Natura și Omul”, organizat de Liceul Teoretic Axente Sever. Precedenta ediție s-a desfășurat online in urmă cu doi ani, in condițiile in care in 2021 concursurile școlare nu au fost incluse in calendarul competițiilor județene.

”Natura și Omul” s-a adresat elevilor din școlile gimnaziale și din liceele din România, și s-a desfășurat in acest an pe secțiuni precum fotografie, postere și desen pictură, prezentări powerpoint și o secțiune de eseuri in limba franceză, intitulată „L’homme et la forêt”.
”La ediția a doua a concursului organizat de unitatea noastră de invățământ au participat peste 100 de lucrări din toată țara, iar una dintre lucrări a constituit o premieră pentru juriul competiției, fiind vorba de o pictură pe sticlă a Turnului Trompeților din municipiul Mediaș. Câștigătorii concursului vor fi anunțați pe site-ul unității noastre de invățământ iar participanților le vor fi trimise diplomele până pe data de 27 mai 2022. Coordonatorii concursului „Natura și Omul” sunt doamnele profesoare Ana Maria Agîrbiceanu, Delia Duma, Alina Hațegan și Lenuța Moldovan.” au transmis reprezentanții liceului din Mediaș.

Publică un comentariu

Comentariu