Cei care s-au plâns de un chirurg de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu nu și-au putut demonstra acuzațiile.
„Concluziile cercetării administrative demarată de conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, după ce un medic angajat al spitalului a fost acuzat ar fi tratat pacienții în timp ce se afla în stare de ebrietate, au fost elaborate”, transmite Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu.
Potrivit comisiei care a cercetat cazul, „nu au fost întrunite probe care să ateste veridicitatea acuzațiilor”.
Pe 24 mai, 10 medici și rezidenți au semnat o petiție conform căreia emiteau acuzații asupra medicului, angajat al SCJU Sibiu, potrivit cărora, începând cu luna ianuarie, acesta s-ar fi prezentat la spital și ar fi tratat pacienți, în timp ce era beat.
Chirurg anchetat la Spitalul Județean Sibiu după ce mai mulți colegi l-au reclamat că merge băut la muncă – vezi DETALII
„Având în vedere că prin petiția menționată nu au fost individualizare în concret faptele, semnatarii petiției au fost invitați să precizeze data și intervalul temporal în care l-au surprins pe medicul acuzat în ipostaza reclamată. Ulterior, Comisia de Etică, Deontologie Medicală și Disciplină a decis demararea cercetării disciplinare a domnului doctor, comisie întrunită la data de 17.07.2024. Analizând toate documentele, membrii comisiei au constatat că nu se impune înaintarea vreunei propuneri în ceea ce privește sancționarea disciplinară a domnului doctor, decizie motivată de faptul că acuzația adusă de cei 10 semnatari nu a putut fi probată”, arată sursa citată.