Astăzi, 15 iulie 2018, se dă startul oficial al celei de-a 61-a ediție a Europenelor de Tenis de Masă pentru Tineret STAG, ediție cu un număr record de participanți.

Peste 800 de sportivi din 48 de tări. Startul îl dă întrecerea pe echipe, fiind prezente 39 echipe de junioare, 42 de juniori, 40 de cadete şi 34 de cadeţi.

Cifre care dau măsura reală a importantului eveniment sportiv, cel care transformă Clujul, preţ de zece zile, într-o veritabilă Capitală a tenisului de masă juvenil.

Mediașul se poate mândri. Singura sportivă din Mediaș care participă la acestă competiție este Andreea Dragoman. Sportiva legitimată la Clubul Sportiv Municipal Mediaș.

România intră în competiţie cu patru echipe, junioare, juniori, cadete şi cadeţi, gândurile îndreptându-se doar spre clasări în primele trei locuri. România intră în competiţie cu patru echipe dupa cum urmeaza:

Junioare:

  • Ana Cristina Barbu/CSS Slatina
  • Andreea Dragoman/Mediaş
  • Andreea Huduşan/CSS Slatina
  • Elena Oprea/CSM Bistriţa
  • Tania Plăian/CSM Bistriţa
  • Luiza Popescu/CSS Craiova
  • antrenori Petre Arnăutu, Felicia Coneschi

Echipa face parte din grupa D, alături de Franţa, Germania şi Spania.Naţionala de junioare a reuşit de-a lungul celor 60 de ediţii, nu mai puţin de 10 titluri continentale (1956, 1958, 1959, 1987, 2006, 2009, 2010, 2012, 2015, 2016) plus alte 10 clasări pe locul 2.

Juniori:

  • Rareş Şipoş/CSM Cluj(numărul 1 în clasamentul ETTU juniori, iunie 2018
  • Cristian Pletea/LPS Constanţa
  • Dragoş Oprea/CSM Buzău
  • Mihai Nemaciuc/CSM Bistriţa
  • Mihai Zanfir/CS Pristavu Câmpulung
  • Darius Toma/CSM Bistriţa
  • antrenori Mădălin Ionaşcu, Alexandru Gheorghe

Juniorii fac parte din grupa A, cu Polonia, Slovacia, Turcia.La nivel de Europene juniori, sunt de menţionat cu două titluri, 1958 şi 1994) şi un loc 2 în 1988.

Cadete:

  • Luciana Mitrofan/Farul Constanţa
  • Irina Rus/CSM Arad
  • Ioana Sângeorzan/LPS Bistriţa
  • Elena Zaharia/LPS Constanţa
  • antrenori Marian Filipaş, Cristian Podar

Grupa cadetelor noastre este abordabilă prin prisma tragerii la sorţi, cu Republica Moldova, Belgia şi Italia.Echipa de cadete a obţinut 8 titluri continentale (1980, 1985, 1987, 2003, 2004, 2008, 2013, 2014), plus alte zece locuri 2.

Cadeţi:

  • Dragoş Bujor/Steaua Bucureşti
  • Iulian Chiriţă/CS Pristavu Câmpulung
  • Darius Movileanu/Steaua Bucureşti
  • Andrei Tomică/Steaua Bucureşti
  • antrenor Emilian Bulbuc

Numai trei echipe fac parte din grupa E, România, Serbia şi Bulgaria.Cadeţii bifează doar două titluri europene, 1982 şi 1998, la care se adaugă alte două locuri 2 (1984 şi 2014).

Programul echipelor României, duminică 15 iulie:

  • România – Slovacia (juniori; grupa A, masa 1, 9. 00)
  • România – Belgia (cadete; grupa B, masa 11, 9. 00)
  • România – Germania (junioare; grupa D, masa 1; 11.10)
  • România – Polonia (juniori, grupa A, masa 2, 15. 30)
  • România – Republica Moldova (cadete, grupa B, masa 13, 15. 30)
  • România – Franţa (junioare, grupa D, masa 2, 17. 30
  • România – Bulgaria (cadeţi, grupa E, 19. 30)

Turneul începe duminică 15 iulie (competiţia pe echipe ţine până joi 19 iulie, când sunt programate finalele pe chipe), având ca ultimă zi de întreceri marţi 24 iulie (odată cu finalele la simplu, dublu şi dublu mixt).

Să fim alături de echipele României încă din prima zi. Să ne bucurăm de tenisul de masă al tinerilor, seniori de mâine, să ne bucurăm de sport la rang de artă, în spiritul celui mai desăvârşit fair – play si nu în ultimul rând, să ne bucurăm că această importantă competiţie are loc la Cluj – Napoca.

Publică un comentariu

Comentariu