Ora de Mediaș
Știri în direct

O pasăre dispărută din România, la Centrul de Reabilitare din Târgu Mureș

Pasărea este tânără și a fost găsită în zona de vest a țării, a putut fi prinsă de către rangerii Parcului Natural Lunca Mureșului pe fondul unei stări de epuizare.

”De doi ani avem parte de o serie de oaspeți speciali la Centrul de Reabilitare a Animalelor Rănite – un vultur negru, doi codalbi și acum un vultur sur. La sfârșit de săptămână a ajuns la cabinetul Vet Point Vest, mai apoi la Vets4Wild în Târgu Mureș. Din fericire pasărea nu are semne de răni sau alte accidentări.Vulturul sur este acum într-un padoc special, încăpător, unde se reface în siguranță și mănâncă pe săturate.”

”Această specie a dispărut din România la sfârșitul celui de-al doilea război mondial din mai multe cauze, printre ele vânătoarea, otrăvirile și agricultura.Este o pasăre necrofagă, având un rol sanitar. Pentru că anvergura aripilor sale ajunge și la trei metri, poate parcurge distanțe foarte mari în cautarea hranei, motiv pentru care credem că acest exemplar subadult a ajuns la noi în țară din Serbia (Rezevația Naturală Uvac este recunoscută pentru populația de vulturi suri și nu numai) sau Bulgaria, unde Federația Green Balkans desfășoară programe de reintroducere în natură a mai multor specii de vulturi.Sperăm ca în viitorul apropiat România să aibă propriile populații din aceste frumoase păsări, înainte ca ele să fie uitate!” se arată într-un comunicat de presă.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Nu mai esti conectat la internet