O statistică ce arată o realitate tristă a copiilor de la sate: 9 din 10 părinți spun că vederea copiilor a fost afectată în timpul pandemiei de Covid-19.

Așa reiese dintr-un studiu realizat de organizația World Vision România, care mai arată că părinții nu-și duc copiii la un control oftalmologic, fie din cauza sărăciei sau a distanțelor mari, fie pentru simplul fapt că aceștia nu se plâng, scrie rfi.ro

Mariana Arnăutu este specialistă în probleme educaționale la World Vision România. Ea spune la RFI că ”datele sunt destul de grave. Nouă din zece părinți spun că vederea copiilor a fost afectată în pandemie și 42% sunt îngrijorați că problemele acestea de vedere s-au agravat foarte mult. Copiii ne-au spus că nu mai văd bine sau au ochii obosiți. Putem doar să avem această supoziție că au fost expuși la aceste echipamente și faptul că au fost izolați, au petrecut mai mult timp în fața televizorului, a tabletelor, a telefonului”.

Reprezentanta World Vision România mai precizează că ”61% dintre părinții din comunitățile vulnerabile nu și-au dus niciodată copiii la un control oftalmologic, deși medicii recomandă ca acest lucru să se facă anual”.

Publică un comentariu

Comentariu