FOTO // pixabay.com

În ultimele 24 de ore, au fost desfășurate acțiuni de verificare în zone aglomerate, centre comerciale, piețe și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea regulilor impuse referitoare cu precădere la interdicțiile de circulație, portul măștii de protecție sanitară, programul de funcționare a operatorilor economici, precum și utilizarea certificatelor de vaccinare.

71 de polițiști sibieni au fost angrenați ieri în aceste acțiuni, fiind verificate 1.020 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse privind izolarea/carantina; de asemenea, au fost verificate 30 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 125 de mijloace de transport, din care 4 mijloace de transport în comun.

În urma controalelor efectuate, au fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale în valoare de 4.500 de lei, din care:

– 3 sancțiuni contravenționale în valoare de 3.000 de lei pentru nerespectarea măsurii carantinei. Este vorba despre un tânăr în vârstă de 21 de ani, din Târnăvioara, un bărbat în vârstă de 45 de ani din Hosman și o femeie în vârstă de 42 de ani, tot din Hosman.

– 1 sancțiune contravențională în valoare de 1.000 de lei aplicată unui operator economic din municipiul Mediaș pentru nerespectarea programului de funcționare

– 8 sancțiuni contravenționale în valoare de 500 de lei pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii sanitare.

Publică un comentariu

Comentariu