O femeie din Sibiu nu a mai apucat să ajungă la spital și a născut în ambulanță o fetiță sănătoasă, ajutată de pompieri.

Echipajul SMURD format din paramedicii Adriana Sas, Ioan Oros și Sorin Simon, din cadrul Stației de Pompieri Agnita, a fost chemat în ajutor joi după-amiază de o femeie însărcinată care intrase în travaliu.

Pompierii au ajuns în scurt timp în localitatea Benești și au preluat femeia s-o ducă la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu, unde urma să nască.

La puțin timp după preluarea femeii, aceasta a născut o fetiță în ambulanță. În cele din urmă, mama și fetița au fost transportate la spital.

Publică un comentariu

Comentariu