Ludovic Orban a anunțat că pensiile nu pot fi mărite cu 40% pentru că nu există bani, iar oamenii trebuie să înțeleagă asta, acuzând oameni politici care „vorbesc ca o moară stricată” și vând o iluzie.

„În continuare văd oameni politici care vorbesc ca o moară stricată că trebuie crescute cu 40% (pensiile – n.r.). Este o iluzie care este vândută oamenilor, pentru că nu este posibil. Asta ar însemna la un moment dat să cheltuim toţi banii numai ca să plătim pensii şi salarii în sistemul public”, a declarat primul ministru Ludovic Orban, luni, la Digi 24.

Orban a explicat din nou faptul că o majorarea a cheltuielilor ar putea duce la retrogradarea României de către agenţiile de rating, ceea ce ar putea duce la situaţia în care să nu mai poată fi plătite pensii, salarii, iar Guvernul nu va mai putea susţine investiţii sau cheltuieli sociale.

„Nu există bani” 
Ludovic Orban a anunțat și că nu sunt bani pentru dublarea alocaţiilor copiilor. „Mai spun o dată, nu există bani. Aşa cum am stabilit şi cum permite economia, în această etapizare a creşterii am luat în perspectivă scenariul pe baza previziunilor făcute de specialiştii noştri şi de evoluţia economiei la nivel european, previziuni care nu au grad de certitudine foarte mare. Oamenii trebuie să înţeleagă: dacă creşti cheltuielile prea mult, la un moment dat nu mai poţi să faci faţă. O aparentă dorinţă de a face bine unei categorii până la urmă se va întoarce nu numai împotriva acelei categorii, ci împotriva societăţii”, a declarat el.

Ludovic Orban a explicat că acestea sunt şi motivele pentru care nu au fost majorate salariile cadrelor didactice. „Vă daţi seama că dacă am fi avut bani am fi făcut această creştere. Această creştere de la 1 septembrie era o creştere anticipată. Nu am avut resurse să susţineam această creştere. (…) Noi a trebuit să facem faţă şi la alte creşteri de cheltuieli”, a mai afirmat Ludovic Orban.

Publică un comentariu

Comentariu