Președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban, a avut vineri discuții cu reprezentanţii administraţiilor locale din regiunea Centru – Alba, Mureş, Sibiu. Temele au vizat gestionarea mai eficientă a fondurilor europene, prin proiectele regionale, scrie AGERPRES.

„Am avut, astăzi, o întâlnire cu reprezentanţi ai administraţiilor locale din regiunea Centru: Alba, Mureş, Sibiu, cu care am discutat despre gestionarea cât mai eficientă a fondurilor europene, prin proiecte regionale care să asigure dezvoltarea judeţelor şi reducerea discrepanţelor dintre ele. O problemă importantă a acestor administraţii o constituie realizarea unui drum expres care să unească principalele oraşe, pe axa Sighişoara-Mediaş-Teiuş, şi crearea unei legături între Autostrada Transilvania şi Autostrada Sebeş-Turda. Acest drum expres ar asigura o conexiune mult mai bună a zonei cu reţeaua naţională de autostrăzi şi drumuri rapide şi o deschidere economică către partenerii comerciali din Europa”, a precizat Ludovic Orban, într-o postare pe Facebook.

Preşedintele Camerei Deputaţilor a subliniat că Regiunea Centru se află printre regiunile cu o dezvoltare economică în creştere, prin ramuri importante ale industriei, precum cea auto, prelucrarea lemnului, industria alimentară sau a materialelor de construcţii.

„În plus, datorită patrimoniului cultural, zona dispune de un potenţial turistic important şi diversificat. De aceea, dezvoltarea reţelelor de transport reprezintă o prioritate, pentru o promovare cât mai amplă a regiunii. I-am asigurat pe reprezentanţii Regiunii Centru de toată colaborarea mea, pentru implementarea proiectelor vitale pentru dezvoltarea acestei zone”, a adăugat Ludovic Orban.

Publică un comentariu

Comentariu