FOTO arhivă

De la începutul anului și până în prezent la nivelul județului au fost prinși zeci de șoferi sub influența drogurilor la volan.

În primul semestru al acestui an, la nivelul Biroului Rutier Mediaș au fost înregistrate 14 dosare de cercetare penală având ca obiect săvârșirea infracțiunii prevăzute de articolul 336 aliniatul 2 din Codul Penal, în speță conducerea autovehiculelor pe drumurile publice de către o persoană aflată sub influența substanțelor psihoactive.

”Facem mențiunea că faptele au fost constatate atât în mediul urban (12), în municipiul Mediaș, cât și în mediul rural, pe DN 14 (2), în zona de competență a Biroului Rutier Mediaș. Cercetările în aceste cazuri se desfășoară sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș.” a declarat Elena Walter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.

Publică un comentariu

Comentariu