Penny Market vrea să deschidă încă un magazin în județul Sibiu, în orașul Dumbrăveni, astfel că în prezent se așteaptă acordul de mediu pentru proiect.

Magazinul este unul de tip supermarket și va fi construit pe o suprafață totală de 1412,00 mp. Valoarea investiției se ridică la 4.000.000 de lei, iar perioada de implementare propusă este maximum 12 luni.

„Obiectul proiectului îl constituie amenajarea unei construcții cu funcțiunea de magazin pentru desfacerea mărfurilor alimentare și nealimentare de uz casnic. Scopul investiției este acela de a asigura deservirea populației rezidente în cartier cu produse de primă necesitate în condiții de calitate sporite, precum și acela de a salubriza și îmbunătăți considerabil aspectul urbanistic al zonei”, se arată în memoriul de prezentare întocmit pentru Agenția pentru Protecția Mediului.

Supermarketul urmează să fie construit în localitatea Dumbrăveni, pe strada 1 Decembrie.

Publică un comentariu

Comentariu