România înregistrează 407 de focare active de pestă porcină africană (PPA) în 37 de judeţe, din care şapte în exploataţii comerciale şi şase în exploataţii comerciale de tip A, fiind afectate un număr de 104.408 porcine, potrivit datelor anunţate vineri de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), citată de AGERPRES.
Numărul focarelor active este în creştere faţă de raportarea din 19 martie, când au fost consemnate 401 focare.
În intervalul 19 – 25 martie au fost înregistrate 25 de focare noi de pestă porcină africană în 12 judeţe şi au fost stinse 19 în şapte judeţe.
De la prima semnalare a prezenţei virusului PPA în România, pe data de 31 iulie 2017 şi până în prezent, au fost diagnosticate 5.362 cazuri la mistreţi în 41 de judeţe. În ultima săptămână au fost înregistrate 17 cazuri noi de PPA la mistreţ.
În conformitate cu prevederile europene, cazurile la mistreţi se sting după cel puţin doi ani de la apariţia lor.
Pentru această boală nu există vaccin, singura metodă de protejare a sănătăţii animalelor fiind respectarea condiţiilor de biosecuritate.
Pesta porcină africană nu produce îmbolnăviri la oameni, însă acest virus are un impact dezastruos la nivel economic şi social, precizează ANSVSA.

Publică un comentariu

Comentariu